Pe 1 iunie, echipa Fundației Dana Voiculescu a revenit cu bucurie la Suceava pentru a celebra Ziua Copilului în cadrul EduFortress – Festivalul Copilăriei, pentru al patrulea an consecutiv.
Ajuns la cea de-a șasea ediție, festivalul organizat de partenerul nostru, EduMax Suceava, a reunit peste 61.000 de participanți și a oferit copiilor și familiilor lor o zi dedicată jocului, creativității și descoperirii. Pentru echipa noastră, a fost o nouă oportunitate de a transforma învățarea într-o experiență accesibilă, interactivă și plină de bucurie.
Educație prin joacă, în centrul activităților FDV
La standul Fundației Dana Voiculescu, i-am întâmpinat pe cei mici cu ateliere creative și educative: jocuri de tip IQ Puzzle pentru stimularea gândirii logice, construcții LEGO pentru dezvoltarea imaginației și abilităților tehnice, ateliere de împletit păr, pictură pe față, realizarea de desene și cărți creative, realizarea de brățări din elastice, precum și o roată cu premii, toate au fost gândite pentru a le stimula imaginația și creativitatea, pentru a le dezvolta îndemânarea și atenția, dar și pentru a le oferi o experiență distractivă și plină de voie bună.

MyWaY – un pas spre descoperirea propriului drum
Alături de atelierele pentru cei mici, am organizat și un atelier de orientare vocațională dedicat copiilor mai mari, prin programul nostru MyWaY.
O zi de neuitat pentru mii de copii
Atmosfera festivalului a confirmat, încă o dată, cât de importante sunt evenimentele care aduc împreună educația, jocul și comunitatea. Cele peste 61.000 de persoane prezente au transformat EduFortress – Festivalul Copilăriei într-un spațiu al bucuriei, al descoperirii și al experiențelor care rămân în amintirea copiilor.
De ce suntem mereu acolo
Fundația Dana Voiculescu își asumă un rol activ în viața comunității. Participarea la evenimente precum EduFortress – Festivalul Copilăriei este o extensie naturală a misiunii noastre: să fim prezenți, relevanți și implicați în educația copiilor din România.
Suntem acolo unde copiii se joacă, învață, visează. Suntem alături de parteneri care cred, la fel ca noi, că imposibilul poate deveni posibil atunci când lucrezi cu pasiune, empatie și perseverență.
Mulțumim partenerului nostru, EduMax Suceava, pentru invitație! Ne bucurăm că am fost alături și de această dată!
