- În luna ianuarie, Bianca și Andreea, câștigătoarele Bursei Hope, au început stagiul de practică la Spitalul Center of Hope, unde învață să îngrijească și să salveze animale.
- Acțiunea face parte din programul Bursa Hope ce îi sprijină pe studenții pasionați de medicina veterinară cu resurse educaționale și experiențe practice, pe durata întregului an academic.
- În cadrul acestui program, prin parteneriatul cu Spitalul Center of Hope, Fundația Dana Voiculescu pentru Solidaritate (FDVS) le oferă tinerilor, de asemenea, stagii de practică pentru dezvoltarea abilităților și pregătirea unei cariere de succes.
Începutul lunii ianuarie a marcat o etapă importantă pentru Bianca și Andreea, câștigătoarele Bursei Hope, care au început stagiile de practică la Spitalul Veterinar Center of Hope. Aici, sub îndrumarea unei echipe de profesioniști în frunte cu medicul veterinar Aurelian Ștefan, fondatorul spitalului, cele două studente la Medicină Veterinară participă la operații, sterilizări și învață ce înseamnă cu adevărat îngrijirea animalelor. Mai mult decât atât, studentele descoperă esența profesiei: dedicarea, compasiunea și abilitatea de a salva vieți.
Ce este Bursa Hope?
Bursa Hope este un program lansat de Fundația Dana Voiculescu pentru Solidaritate, care îi sprijină pe tinerii pasionați de medicina veterinară. Pe perioada unui an academic, Fundația, împreună cu spitalul partener, le oferă studenților beneficiar ai bursei atât sprijin educațional și profesional, cât și oportunitatea de a efectua stagii practice, contribuind la formarea unor viitori specialiști în domeniu.
Așadar, prin această bursă, studenții pasionați de medicina veterinară beneficiază de un pachet complet de sprijin educațional și profesional. Aceștia au ocazia să participe la testare vocațională pentru a-și confirma direcția profesională și să întâlnească o echipă de profesioniști – medici și asistenți veterinari – care le ghidează pașii.
Programul include cazare gratuită în cadrul spitalului partener și oportunitatea de a lua parte la diverse activități practice, de la operații și sterilizări până la îngrijirea animalelor. De asemenea, studenții beneficiază de evaluarea cunoștințelor acumulate, îndrumare personalizată din partea specialiștilor și participarea la evenimente dedicate iubitorilor de animale. Prin aceste experiențe, Bursa Hope creează un mediu propice pentru dezvoltarea profesională și consolidarea unei cariere de succes.

Sprijin concret pentru câștigătoarele din acest an
În luna octombrie, Bianca Georgescu și Dinică Andreea Patricia au fost desemnate câștigătoarele Bursei Hope pentru anul academic 2024-2025. Selectate în baza pasiunii lor pentru animale și a cunoștințelor demonstrate, cele două studente au beneficiat deja de sprijin pentru achiziționarea materialelor necesare studiilor. Programul le oferă suport pe întreg parcursul anului academic, precum și acces la experiențe practice unice.
Parteneriatul cu Spitalul Center of Hope
Spitalul Veterinar Center of Hope, fondat de medicul veterinar Aurelian Ștefan, joacă un rol esențial în acest proiect. Cu o misiune profundă de a ajuta animalele aflate în nevoie, spitalul oferă un mediu de învățare excepțional pentru tinerii care își doresc să devină profesioniști în domeniu. Dr. Aurelian Ștefan și echipa sa sunt un exemplu de dedicare, oferind sprijin și inspirație bursierelor noastre.
„Bursa Hope a fost o experiență care m-a ajutat enorm, mai ales prin șansa de a face practică în spitalul veterinar. Am avut ocazia să lucrez cu cazuri extrem de complexe, din care am învățat lecții valoroase. Mi-am dorit un mediu prietenos, dar în același timp serios, unde să am responsabilități reale – exact asta am găsit! Atmosfera de aici m-a motivat să dau tot ce am mai bun și să-mi depășesc limitele. Am participat la sterilizări și operații și am descoperit că sunt capabilă de mult mai multe decât credeam. Sunt recunoscătoare domnului doctor și întregii echipe, care au fost nu doar profesioniști, ci și prietenoși și deschiși, iar asta a făcut toată diferența”, ne-a povestit Andreea despre stagiul de practică de la Spitalul Veterinar Center of Hope.

Experiențe practice care fac diferența
În timpul stagiilor de practică, Bianca și Andreea participă activ la toate aspectele îngrijirii animalelor, de la intervenții chirurgicale și sterilizări, până la înțelegerea provocărilor din acest domeniu. Aceste experiențe le permit să-și dezvolte abilitățile practice, să învețe de la cei mai buni și să se pregătească pentru o carieră în medicina veterinară.

Rămâneți alături de noi pentru a urmări evoluția lor și poveștile inspiraționale care ne demonstrează că visele pot deveni realitate, cu sprijinul potrivit și determinarea necesară.
